×

Paşaportul instituției de învățământ

Paşaportul instituției de învățământ

  1. a) Gimnaziul „Grigore Vieru” se află în comuna Baccealia , raionul Căuşeni .

SatulBaccealia a fostîntemeiatprinanii 1700-1720 .Lingviştiisusțincădenumireacomunei vine de la tătărescul „bahcea” ceeaceinseamnăgrădină de zarzavaturi .

Satul este situat în partea de sud-est a Republicii Moldova pe o câmpie fragmentată de văi şi râpe. Satul Baccealia se mărgineşte  :
– la nord cu Troiţa Nouă ;

– la sud cu satul Zaim ;

– la est cu sătucurile Florica şi Plopu ;

– la vest cu satul Grigoreuca.

Teritoriul satului este sărac în ape curgătoare. Problema principală cu care se confruntă comunitatea este lipsa apei pe timp de vară ,din care cauză nu se pot cultiva în masă legumele și culturile tehniceși lipsa locurilor de muncă . Suprafaţa satului ocupă 4060 de hectare. Majoritatea pămîntului arabil din localitate este dat în arendă la SRL „Weltrade”. Localitatea este telefonizată , gazificată şi aprovizionată în mare parte cu apă de robinet . Probleme  cu care se confruntă comunitatea : drumurile rele, şomajul  care a afectat cea mai mare parte a populaţiei apte de muncă, lipsa medicului de familie, a unei farmacii, a unei brutării, a unei pieţe agricole amenajate și alte servicii pentru populație .

Instituția de învățământa fost înfiinţată în sat  către sfârşitul secolului XIX şi anume către 29 noiembrie 1861 ca „Școală elementară de a scrie  şi a citi ”.

Din 1900 până în 1918 are statut de şcoală a zemstvei, cu predare în limba rusă .

În anii 1918 -1940  este şcoală mixtă .

Între anii 1940 -1948 are statut de şcoală primară .

În 1948 instituţia a trecut la învăţământul obligatoriu  de 7 ani .

În 1961 la învăţământul obligatoriu de 8 ani .

În anul 1968 ea a căpătat statutul de „Școală medie de cultură generală „.

În 1970 ea  a fost absolvită de prima promoţie de elevi ai şcolii medii în număr de  21 absolvenţi .

În 2006  a fost absolvită de ultima promoţie ca „şcoală medie de cultură generală ”.

Din 2007  noi avem numai absolvenţi de gimnaziu.

Din 10.08.2009 şcoala  medie de cultură generală este reorganizată în gimnaziu.

Din   28 octombrie  2009 gimnaziul poartă numele regretatului Mare Poet al neamului nostru Grigore Vieru.

Din 2010 şcoala capătă statut de şcoală de circumscripţie,

 b)Sistemul de valorieducaționaleînbazacăroraesteconceput, proiectatşirealizatprocesul de învăţământîninstituție include următoarelecategorii de valori:

  1. Valori general-umane, care suntvalorilefundamentale ale omenirii: Viaţă, Adevăr, Frumos, Dreptate, Libertate, Sacru etc.
  2. Valorispecificenaţionale: ţara, poporul, simbolicastatutului (imn, stemă, drapel), limbănaţională, conştiinţănaţională, istorianaţională, culturanaţională, credinţa, tradiţiile, artapopularăetc.
  3. Valorieducaţionalestabilitepedimensiunileeducaţiei: intelectuale, morale, estetice, fizice, tehnologiceetc.
  4. Valoricurricularestabilitepeariicurriculareşi/sau discipline: obiective, conţinuturi, tehnologiietc.
  5. Valoriinstrumentale: cunoştinţe, capacităţi, atitudini, abilităţi/ competenţeetc.
  6. Valoricolective: ale clasei, ale grupului de elevi, ale grupurilorsociale/prosociale, ale familiei etc.
  7. Valoriindividuale, care suntdefinitoriipentruoricefiinţăumană: identitatea, familia, credinţa, prietenii, educaţia, preferinţele, dragostea, cariera, timpul liber, integritatea, demnitatea, igienapersonală, stilul individual, sănătatea, imaginea de sine, gândireacritică, autodisciplinaetc.

Valorile organizaţionale ale instituției :

  • Echitate –  acces la educațietuturorcopiilor, fărănici un fel de discriminare;
  • Calitate–activităţileeducaționalese raportează la standardelenaţionale de referinţăşi la bunelepracticilocale, raționale, naţionale .
  • Relevanţă –educaţiasărăspundănevoilor de dezvoltareșiafirmarepersonală, social a copiilor;
  • Centrareaeducaţieipecopil;
  • Respectareadreptului la opinie al elevuluicabeneficiar direct al sistemului de învăţământ;
  • Incluziunesocială;
  • Unitateaşiintegralitateaspaţiuluieducaţional;
  • Eficienţămanagerialăşifinanciară;
  • Transparenţă;
  • Performanţă;

Calităţile esenţiale care se cer oricărui cadru al şcolii sunt:

  • Loialitatea;
  • Profesionalismul;
  • Integritatea;
  • Corectitudinea şi conştinciozitatea.

c) Reţeaua și capacitatea instituției de învățământ :

Şcoala a fost construită în 1964 şi are o capacitate de 280 locuri. Gimnaziul conţine 2 blocuri : blocul claselor primare şi blocul claselor gimnaziale . Suprafaţa totală a încăperilor  2000 m2 . Suprafaţa claselor – 1330 m2.

Rețeaua de clase:

 

Clase Elevi
Clasa  I 20
Clasa a II-a 20
Clasa a III-a 22
Clasa a IV-a 24
Clasa a V-a 21
Clasa a VI-a 26
Clasaa VII-a 28
Clasa a VIII-a 14
Clasa a IXa 18
Total: 193 elevi

d) Resurseumane

 Elevi

 Școlarizare – 100%

Rata abandonului şcolar: 0%.

Ponderea elevilor cu rezultate bune şi foarte bune: 44%.

Promovabilitatea la examenele de absolvire : 100%.

Rata de promovabilitate anuală – 100%

Frecvenţa abaterilor prin note scăzute la purtare – 5%

Rata continuării studiilor – 95 % din totalul absolvenţilor

Școala acordă sprijin elevilor cu cerințe educaționale speciale prin incluziunea lor în mediul școlar și prin serviciile Centrului de resurse de asistență psihopedagogică din gimnaziu la evidența căruia sunt 10 copii cu CES. Din ei 2 copii studiază după curriculumul modificat, iar 5 după curriculum adaptat.

 Mediul de provenienta a elevilor: familii cu nivel de şcolarizare general şi mediu, un procent important de familii sunt cu venituri modeste,  persoane fără ocupaţie sau plecaţi la muncă în străinatate. Zonă economică defavorizată.   Atitudinea elevilor fata de oferta educationala este în mare parte pozitiva.

 Rezultatele la testarea naţională în ultimii 2 ani :

Disciplina 2016 2017
Limba română 7,6 7,2
Matematica 7,1 7,3

Rezultatele la examenele de absolvire a gimnaziului  în ultimii 2 ani :

Examenul 2016 2017
Limba şi lit. română 8,53 7,36
Matematica 7,93 6,89
Istoria românilor și universală 7,10 7,05


 

 

 

 

  • Cadre didactice:

Climatul şcolar în gimnaziu este caracterizat prin dinamism şi grad înalt de angajare a membrilor instituţiei şcolare; este un climat stimulativ care oferă satisfacţii, relaţiile dintre cadrele didactice fiind deschise, colegiale, de respect şi de sprijin reciproc.Valorile dominante sunt: cooperare, munca în echipă, respect reciproc, ataşamentul faţă de copii, respectul pentru profesie, libertate de exprimare, receptivitate la nou, creativitate, entuziasm, dorinţă de afirmare.

Conducerea gimnaziului este deschisă şi ascultă sugestiile profesorilor, face aprecieri frecvente şi sincere la adresa acestora, le respectă competenţele, le oferă o largă autonomie, îi sprijină şi evită un control strict birocratic.Toate acestea se reflectă pozitiv în activitatea educațională şi în conduita cadrelor didactice.

Există o atmosferă de înţelegere şi respect reciproc între membrii direcției gimnaziului, personal didactic, nedidactic şi de întreţinere, elevi şi părinţi. Stările conflictuale sunt preîntâmpinate, iar conflictele latente sau, uneori manifeste, sunt mediate, soluţionate într-un mod pozitiv.

Noi privim resursele umane ca pe  un capital autentic, ca pe o investiție rentabilă, am fost in permanență preocupați de: atragerea resurselor umane de care organizația a avut nevoie pentru realizarea obiectivelor propuse; dezvoltarea resurselor umane care functionează în gimnaziu; motivarea resurselor umane angajate; menținerea resurselor umane care corespund cerințelor.

Dovadă este grija pentru ridicarea nivelului de profesionalism al cadrelor didactice și prin apărarea gradelor didactice.

Personalul didactic auxiliar si nedidactic este calificat pentru posturile pe care le ocupă.

Direcțiagimnaziuluiasigură echilibrul intre nevoile instituției și nevoile personalului, manifestând grijă pentru atragerea/menținerea resurselor umane care corespund nevoilor instituției si corespund exigentelor acesteia.Nu avem posibilități să stimulăm și să motivăm personalul cu calităţi si competenţe deosebite.

Curriculumşi viaţa şcolară

Se realizează integral curricula scolară modernizată .

Se respectă planul-cadru de învăţământ anual .

Schema orară este discutată şi aprobată în termeni, este înregistrată în

cartea de procese verbale ale şedinţelor consiliului profesoral şi aprobată prin ordin pe şcoală .

CD organizează demersurile educaţionale în baza cadrului ERRE , aderează la strategii didactice bazate pe formare de competenţe , care vizează dezvoltarea la elevi a gândirii critice , a spiritului de echipă, a competenţelor de comunicare, a abilităţilor de informare şi integrare în societate.

Curriculum–ul la decizia şcolii a acoperit diferenţa de ore dintre curriculum-ul  nucleu şi numărul minim/maxim de ore pe săptămână şi pe an de studiu, prevăzute de planul-cadru.Acest tip de curriculum urmăește să coreleze mai bine resursele gimnaziului cu dorinţele elevilor şi cu cerinţele comunităţii. El contribuie la valorizarea gimnaziului nostru şi la crearea unei personalităţi proprii a acestuia prin diferenţierea ofertei de educaţie.

În      ultimii ani toate orele opționale prevăzute de planul-cadru sunt repartizate, astfel căimaginea gimnaziului a fost conturată prin frecventarea de către elevi a mai multor opționale, dar  prea puţine încă pentru scopurile pe care le-am stabilit:

Selecţia şi opţiunile privind opționalele se realizează în conformitate cu normele şi metodologiile  existente la nivel naţional. Elevii îşi exprimă opţiunile în funcţie de dorinţele, aptitudinile şi interesele lor, fiind aduse la cunoştinţa părinţilor prin intermediul diriginţilor.

La inceputul fiecarui an scolar, echipa manageriala manifestă o preocupare deosebită pentru ocuparea funcțiilor didactice cu personal calificat, specializat, preocupat de realizarea unei activităţi responsabile şi eficiente.Atât predarea disciplinelor din curriculum nucleu, cât şi a celor din curriculum la decizia şcolii se face cu personal specializat.

Activitatea didactică este susţinută şi de materiale auxiliare: planşe didactice (îndeosebi pentru clasele I-IV), hărţi, atlase, expoziţie de roci, instrumente şi corpuri geometrice, compiutere, material de laborator.

Se muncește mult la Implementarea CURRICULA modernizată ; de calitatea implementării lui ne vorbesc:

  • Existenţa planului managerial de dezvoltare a gimnaziului;
    • Existenţa planului managerial anual şi la nivelul fiecărei comisiimetodice;
    • Existenţa planificărilor anuale, semestriale şi a unitătilor de învătare conform metodologiilor la toate CD;
    • Stabilirea şi realizarea graficului controlului intern şi a obiectivelor urmărite;
    • Realizarea controlului intern de către comisiile de control şi propunerea unor măsuri pentru remedierea neajunsurilor întâlnite;
    • Stabilirea unor acţiuni pentru analiza periodică a rezultatelor obţinute pe parcursul anului şcolar în cadrul procesului educaţional în scopul promovării succesului şcolar şi în reducerea absenteismului în condiţiile susţinerii reformei educaţionale .
    • Acţiuni de prezentare şi dezbatere a noutăţilor în domeniul legislaţiei privitoare la învăţământ;
    • Existenţa planului de activităţi educative şcolare şi extraşcolare şi realizarea acestuia;
    • Oferta de opţionale este diversificată;
    • Repartizarea tuturor orelor opţionale din planul de învăţământ;
    • Pregătire suplimentară cu elevii claselor a IX-a în vederea susţinerii cu succes a examenelor de absolvire;
    • Pregătirea suplimentară a elevilor mai slabi la învăţătură în vederea lichidării corigenţelor ;
    • Toţi profesorii urmează cursuri de perfecţionare la Centrele de formare continuă din ţară;
    • Bibliotecaşcolii are peste 15 000 de volume , venindînsprijinulelevilorînparcurgereaprogrameişcolare ;
    • Utilizareaactivă aTIC înprocesul de predare-învăţare;
  • Existenţa unui mediu favorabil interpersonal elev-elev, elev-profesor prin lipsa de conflicte majore înregistrate în cadrul colectivului și prin înregistrarea unor conflicte minore cu elevii dar rezolvate cu puteri proprii

 

Activităţile extracurriculare:

Activităţile extracurriculare sunt selectate şi structurate în funcţie de interesele elevilor şi de obiectivele educaţionale urmărite: educaţia pentru valori, educaţia pentru cetăţenie democratică, educaţia pentru sănătate, educaţia pentru protejarea mediului înconjurător (ecologică), educaţia pentru timpul liber, educaţia pentru valorile europene.

Se realizează în mare majoritate subprogramul „Activitate educativă”

Foarte reuşit se realizează   activităţile următoare :

  • Sărbătoarea „Buna ziua ,şcoală…” (careu solemn)
  • Expoziţia „Bucatarie geografica. Fantezie din natură”
  • Sărbătorile de iarnă „Florile dalbe ,flori de măr”
  • Concursul „Cine stie ,cistiga” .
  • „Balul Cenuşăreselor” la limba franceză
  • Balul boboceilor –clasa I
  • Balul „Bobocilor”-clasa V
  • Concursul, „Viereana literara” ,
  • Concursul„Viereana muzicala”,
  • Concursul „Mama, tata si eu –cu sportul n-o ducem rau”
  • Editie satirica a gazetelor de perete „De ziua umorului,
  • Matineul „Ţie-ţi mă închin cu crizanteme ,scumpă şi iubită-învăţătoare…”
  • Mitinguri de comemorare a lui Grigore Vieru și de 9 mai-Ziua Biruinței,
  • Participarea elevilor gimnaziului la campionate şi cupe şcolare organizate la nivel local și raional (Tenis de masă, Fotbal, Volei, Dame); organizarea de competiţii sportive cu prilejul Zilei Sportivului.
  • Participarea elevilor din gimnaziu la concursuri vizând proiecte de mediu: „Europa la noi acasă” şi „Poduri ecologice”.

În  cadrul activităţilor organizate lor a fost atras un număr considerabil de elevi-participanţi şi elevi – spectatori şi ele şi-au realizat obiectivele preconizate.

 

e)Dotări şi organizare

 

Şcoala a fost construită în 1964 şi are o capacitate de 280 locuri.

Gimnaziul conţine 2 blocuri : blocul claselor primare şi blocul claselor gimnaziale . Suprafaţa totală a încăperilor  2000 m2 . Suprafaţa claselor – 1330 m2.

 

Săli de curs 12
Biblioteca şcolară 1
Atelier şcolar 1
Cabinet metodic 1
Cabinet medical şcolar 1
Teren sportiv 1
Cabinetul directorului 1
Cantină şcolară 64 locuri
Sală festivă
Sală de lectură
Sală de sport
Laboratoare:         chimie/biologie

fizică

informatica

1
1
1

 

Starea clădirilor se prezintă  satisfăcătoare, existând posibilitatea desfăşurării unei act educațional de calitate. Gimnaziul a beneficiat de reabilitarea şi recondiţionarea unor spaţii cu sprijinul FISM, al Consiliului local, al Consiliului raional: clădirea gimnaziului a fost parţial reparată cu ajutorul FISM în anul 2002  când ,totodată , a fost gazificatgimnaziul, integral schimbată sistema de încălzire,construite 3 cazangerii autonome care deservesc ambele blocuri ale gimnaziului.

Sefolosește eficient fondurile bugetare și extrabugetare. Se realizează lucrări de amenajare a sălilor de clasă, laboratoarelor, cabinetelor, holurilor, cu lampi, gresie, mobilier, table magnetice.

Biblioteca este într-o stare bună, acest spaţiu fiind reparat si reamenajat numărând aproximativ 30.000 volume.

Cantina gimnaziului beneficiază anual de reparaţii şi igienizări, a fost înlocuit în totalitate mobilierul din sala de mese, bucătărie, magazie, s-au achiziţionat plite moderne, boiler pe energie electrică etc.

Cabinetul metodic beneficiază de mobilier adecvat pentru 20 de persoane, instalaţie de sonorizare şi videoproiecţie. Este frumos amenajat (din fonduri extrabugetare).

Dispunem de un cabinet medical, încadrat cu asistent medical, dotat corespunzător.

Materialul didactic este constituit din hărţi, planse, aparate si dispozitive de laborator, auxiliare didactice,expozitie de roci etc. S-au achiziţionat din fonduri bugetare calculatoare şi imprimante, CD writer, boxe-audio, aparat foto digital, materiale sportive, toate acestea fiind folosite de către cadrele didactice şi elevi, în cadrul activităţilor şcolare şi extraşcolare, în cadrul programelor de instruire programată etc.

În dotarea sălii de calculatoare avem 11 calculatoare – în cabinetul metodic ,3 calculatoare, în clasele primare 3 calculatoare–la dispoziţia cadrelor didactice .În Centrul de resurse de asistență psihopedagogică și în cabinetul directorului câte  2 calculatoare.

Avem procurate pentru elevi 3 mese noi de tenis , pereți mobilați în cabinetul directorului, cabinetul metodic,Centrul de resurse de asistență psihopedagogică, 2 centre muzicale , 5 copiatoare ,2 videoproiectoare, 2 ecrane,1 scaner, 2 televizoare în recreația mare . În cabinetul metodic, cabinetul directorului, cabinetul medical şcolar , clasele I –IX au fost schimbate complet aparatele de iluminat .

În 2012 au fost schimbate toate ferestrele şi 17 uşi inerne .

Avem sistem autonom de aprovizionare a gimnaziului cu apă potabilă , suntem uniți la sistemul de canalizare central.

A fost finisat gardul de împrejmuire a şcolii ,au fost instalate 2 porţi de toată frumuseţea, a fost instalat gărducean de protecție a grădiniței de flori din curtea principală a gimnaziului.

A fost  renovată  sistema interioară de aprovizionare cu apă.

Totodată avem şi probleme de rezolvat : reparaţia capitală  a acoperișului, schim-barea sistemul de iluminare.

Ducem lipsă de diaproiectoare  pentru sălile de curs , de 3 televizoare cu DVD  pentru ele . Durerea cea mai mare este lipsa unei săli sportive şi a celei festive . Lipsa lor scade mult din prestanţa şi atractivitatea gimnaziului nostru , dar şi influenţează direct sănătatea copiilor noştri .

 

f)Parteneriate

 

Parteneriatul Şcoală – comunitate include diferite instituţii: Primăria, Consiliul comunal în drepturile copiilor, Consiliul local, grădinița, Casa de cultură, polițistul de sector, Centrul de Resurse  de Asistenţă  Psihopedagogică, Centrul comunitar, Biserica etc.

Toate promovează sau trebuie să promoveze valori comune cum sunt: egalitatea şanselor în educaţie, dezvoltarea spiritului civic, a mentalităţilor comunitare, încurajarea iniţiativei, participării, armonizarea condiţiilor specifice cu exigenţele sociale, toleranţă, respectul pentru ceilalţi etc.

În cadrul acestor parteneriatecolaborarea cu părinţii rămâne prioritară. În gimnaziu este constituit Consiliul Reprezentativ al Părinţilor (din preşedintii Comitetelor de părinţi ai fiecărei clase). Acest Consiliu a desemnat reprezentantul său în Consiliul de Administraţie algimnaziulu.La nivelul fiecărei clase sunt constituite comitetele de părinţi (un preşedinte şi doi membrii). Activitatea acestora se concretizează în: alegerea disciplinelor opţionale, implicarea în activităţi extraşcolare (serbări, excursii, contribuţii la fondul de dezvoltare al şcolii etc.)

În cadrulgimnaziulu funcţionează Asociaţia părinţilor AO „Fenix-XXI”, cu personalitate juridică, dispunând de fonduri obţinute prin cotizaţia membrilor, donaţii, sponsorizări etc. Fondurile sunt utilizate  pentru modernizarea şi întreţinerea patrimoniuluigimnaziulu, a bazei sale materiale, pentru activităţi extraşcolare ale elevilor, susţinerea elevilor supradotaţi, a celor cu probleme speciale etc.

Consiliul Elevilor este o prezenţă activă în viaţa gimnaziului, membrii acestuia implicându-se în organizarea activităţilor educative şi extracurriculare. Au loc întâlniri periodice între Consiliul Elevilor şiorganizatorul școlar. Problemele elevilor sunt aduse în discuţie şi în Consiliul de Administraţie de către reprezentantul elevilor în această structură de conducere.

– Exista  colaborare strînsă cu AO „Fenix-XXI” pentru soluţionarea problemelor şcolii şi îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale  a ei ;

– Exista parteneriat între părinţi şi gimnaziul cu accent pe pedagogizarea lor:

(3  adunari de parinti cu subiecte de pedagogizare: , 1 matineu si 2 concursuri organizate cu participarea parintilor) ;

-S-a realizat consilierea părinţilor copiilor cu probleme de disciplină, a celor cu devieri în comportament în vederea integrării lor în mediul şcolar şi viaţa socială ;

-Este o colaborare cu primăria pentru soluţionarea problemelorgimnaziului şi îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale  a ei ;

-Este o colaborare strânsă cu consiliul comunal în drepturile copiilor pentru apărarea drepturilor lor şi respectarea îndatoririlor lor ;

-Existat o colaborare strânsă  între şcoală şi grădiniţă.

– Sunt  realizate legături insuficiente  cu ONG-uri în derularea unor programe educaţionale ;

-Ne-am implicat insuficient în proiecte şi microproiecte întru  îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale a şcolii.

 

Probleme cu care se confruntă gimnaziul:

  • Cumularea CD din alte școli din lipsa cadrelor didactice stabile la disciplinele de studiu -limba rusă și istorie ;
  • Număr de elevi în descreştere în legătură cu problemele sociale: sărăcie, șomaj,asistență socială și medicală minimă ;
  • Micșorarea numărului de elevi în legătură cu migrarea familiilor tinere cu copii peste hotare;
  • Copii cu dereglări în dezvoltarea psiho-emoţională, cu relaţiile sociale afectate şi performanţele şcolare scăzute din cauza plecării în masă peste hotare a părinților la cîștig;
  • Lipsa personalului didactic calificat pentru realizarea incluziunii educaţionale și consilierii psihopedagogice;
  • Lipsa fondurilor extrabugetare pentru premierea CD și a elevilor în scopul motivării lor;
  • Se înregistrează o creștere a violenței printre copii și dezinteres față de școală ca instituție de învățămînt;
  • Lipsa sălii sportive a inventarului și a trenajoarelor sportive;
  • Implicareinsuficientăînproiecteşiminiproiecteîntruîmbunătăţireabazeitehnico-materiale a şcolii;
  • Necesitatea reparației capitale a acoperișului;
  • Necesitatea schimbării sistemului de iluminare;

 

 2.1.1. Sporirea accesului, relevanței și calității actului

educațional prin informatizare,  transdisciplinaritate ,

dezvoltarea competențelor digitale, de comunicare  cu 

centrare pe elev;

2.1.2.Dezvoltarea durabilă a unității de învăţământ în

scopul asigurării accesului la educaţie de calitate.

2.1.3. Dezvoltarea, sprijinirea și motivarea resurselor umane

pentru o educație de calitate;

2.1.4  Promovarea imaginii unităţii şcolare pe plan local, raional,

naţional.

2.1.5.Încurajarea dezvoltării şi implementării de proiecte de

parteneriat şcolar în scopul realizării mobilităţilor cu elevi şi

cadre didactice, la nivel naţional.